CAPITOLUL 9

Destinatia mea e un peste
(titlu inspirat din "As I lay Dying" de W. Faulkner)

              

                     Merg in sens invers. Vad lucrurile invers. Sunt pe dos. Am ramas blocat in usa... inca nu pot sa cred... mai e un pradator, in lumea asta mai e cineva ca mine. Trebuie sa-i aflu povestea. Nu mai poate exista inca un pradator. Cum in jungla, intr-o haita nu pot exista doi masculi alpha, nici aici si acum, nu putem fi doi. Dar s-a indepartat de mine.

                      Unde, unde, unde?????  Ecou, ecou, eco......uuu... Mintea mea halucineaza. Cel mai probabil din cauza orelor de nesomn. Sau a lipsei de mancare. Sau poate, pur si simplu innebunesc. Poate cancerul meu se numeste "dementa".
                       Ploua... ploua de cateva ore bune. Se spune ca ploaia relaxeaza, purifica. Insa tot ce face ea, de fapt e sa induca melancolia. Iar noi, umanoizi fiind, na cufundam in amintiri, adica in ceea ce cunoastem. Stam prizonieri intr-o lume lipsita de necunoscut, de neprevazut... nimic nu te poate rani mai rau decat a facut-o pana acum. Unii iubesc ploaia. asta pentru ca ei iubesc de fapt cotidianul, banalitatea, comfortul. Unii o urasc, li se pare odioasa. Asta pentru ca acestia din urma nu se mai pot hrani din amintiri. Ei sunt in cautare de nou, iar ploaia nu e noutate. Si mai sunt cei ca mine, cei care stau in ploaie. Noi suntem supranumiti "avortoni", "hibrizi esuati" pentru ca noi nu putem trai nici cu ploaie, nici fara ploaie. Ne plac amintirile, caci in ele gasim indicii despre cine suntem, dar in acelasi timp, asta ne opreste din a ne mai gasi.
                     








                               Merg...prin ploaie...destinatia mea-i un peste...