Ma invart in cercuri negre
Si simt pe piele reci atingeri
Stropi grei de apa
Se scurg usor pe umar
Cadavre de plumb
Ma incoltesc...
Ma pierd...
Ma uit....
Ma sting....
joi, 29 august 2013
Suflete goale
Catacombe
In mine zace
Cadavrul sfasiat al ultimului fior
Ecouri inghetate se lovesc
De zidurile umede...
Tandari de suflet
Sclipesc orbitor pe jos...
Le calc cu picioarele goale
In drum spre
INFERN....
marți, 20 august 2013
Dincolo de ziduri
Mi-am zdrobit de pietre fericirea
De zidurile insangerate de la marginea vietii
Sa mori?...ce rost mai are
Daca ai murit deja
Arderea mea pagana
Ma preface-n scrum
Iar vantul...rece...inghetat
M-alunga dincolo de ziduri...
Singuratatea
E o colectivitate
A tacerii
A sperantei
A vinelor
A gandurilor
A vorbelor soptite doar pentru tine
A inimilor care iubesc prea mult
Sau care nu pot iubi deloc...
sâmbătă, 17 august 2013
Risipa d3 amor
Pe strazi pustii
In miez de noapte
Cu licariri vii
Si mii de soapte
Stropi de lacrimi
Lovesc in fata bietului amor
In piept doi crini
Se sting si mor
Umanitate cruda
Cu unde largi de ura
Te innegresti de ciuda
Si pieri in tropot de trasura
Bietule amor, tu zaci
In urma-i sangerie
Dispari si taci
Pentru vecie.....
In miez de noapte
Cu licariri vii
Si mii de soapte
Stropi de lacrimi
Lovesc in fata bietului amor
In piept doi crini
Se sting si mor
Umanitate cruda
Cu unde largi de ura
Te innegresti de ciuda
Si pieri in tropot de trasura
Bietule amor, tu zaci
In urma-i sangerie
Dispari si taci
Pentru vecie.....
Ne amagim
Ne amagim de multe ori, ca oamenii de langa noi se pot schimba, ca isi vor tine promisiunile. Dar in final, nimic nu se schimba. Cum te poti baza pe ei cand ei nu sunt in stare sa te asculte sau sa-ti spuna "Pleaca"? E ciudat, dar poate e o lectie, o lectie grea care nu se invata asa usor. Poate pentru ca sunt umana si am asteptari prea mari.
Acum imi dau seama ca nu mai are niciun rost sa continui asa... Dar oare ma voi putea preface ca-mi pasa daca nu e asa? Normal ca pot, ce mai conteaza inca o masca.
vineri, 16 august 2013
Demoni
***
Iubirea....e si ea o masca...
Sub ea se ascund toate...gelozie, ura, furie, pasiune,
dorinta, violenta... Dar oare merita sa iubesti? Sau poate eu n-am inteles
iubirea asa cum trebuie... Dar ma uit in jurul meu, la EI...oare asta e iubire?
Sa plangi, sa suferi, sa te enervezi? Si
pentru ce? Pentru cineva care n-ar merita decat indiferenta... dar unora le
place... Si de aceea continua, si accepta, si spera, si iarta... Dar pana cand?
Nu te poti plange ca suferi, cand tu insuti, ca individ, asta cauti... Salvarea
e in mana ta....
Dar eu? Eu nu sunt asa...sau asa tind sa cred... de ce sa
sufar? Iubirea nu e unicat... de ce sa acccept suferinta, cand iubesc mai mult
libertatea? Dar dupa cum spuneam, asa sunt eu... De piatra... Dar ce te faci
cand tot ce auzi in jurul tau sunt vorbe rostite prea usor: „TE IUBESC”,
sentimente frante si lacrimi... Tot ce iti vine in minte e: „Ti-am spus eu!!!”
Dar indragostitii nu te asculta....esti un nimeni...ce
stii tu? Iubirea nu e pentru toti, sau cel putin nu pentru mine...
Iubirea
Masca suferintei
A durerii
Si a razbunarii
O vezi
O simti
O respiri
Pe scurt, o traiesti...
Drog
Fum
Ea e tot
Dependent
Uitat
Pierdut
Asta e omul
In ghearele unei
Masti
Dulci
Suave
Letale....
***
Ura...nu e o masca...
sau cel putin nu pentru unii...
o simti?
NU, te simte...
o respiri?
Nu, te respira...
o traiesti?
Nu, te consuma....
Ne ascundem dupa masti...
Credem, noi, simpli indivizi ai umanitatii, ca stim
totul, ca ii cunoastem pe cei din jurul nostru. Si, cand realizam ca adevarata
latura umana se ascunde dupa o „masca”, nu vrem sa recunostem. Ne simtim
mintiti, raniti, ucisi...
Dar cine sunt eu sa vorbesc despre „masti”, cand eu, port
sute zi de zi... cine stie cine sunt EU? Eu, eu cu adevarat... Si chiar daca ar
sti, m-ar ascunde sub masti, ar ascunde monstrul din mine... Toti avem un monstru,
dar unii au invatat sa-l controleze, pe cand altii se lasa manipulati de el.
Eu... eu il hranesc din cand in cand... cu ce? Razbunare, furie... poate si mai
mult... Fragmente din el au mai aparut, au fisurat masca. Dar adevaratul
monstru e inca acolo, ascuns, asteptand. Ce? O scanteie, si totul va exploda,
ireversibil...
Dar asta sunt eu... altii au monstrul pe fata, ascuns sub
o masca subtire, de aparenta. E ingrozitor sa auzi de la cei din jur, ce tu nu
ti-ai putut da seama... esti inconjurat de monstrii... prietenii tai sunt
monstrii sau cel putin o parte din ei. Si acum stau si ma gandesc? Oare ce vor
zice cand vor vedea ca cel mai mare dintre ei sunt eu? Dar, acum, in acest
moment din infern, nu vor vedea... Asa cum zilnic nu observa ca ma prabusesc,
ca nu mai rezist... Pentru ei, tot ce e in neregula cu mine sau cu ei, e doar
in capul meu... nu conteaza cum ma simt, de ce ma simt asa... TOTUL PLEACA DE
LA MINE.
Din valurile mintii
Ca un
fluture in insectar...
Inchisa intr-o cupola de sticla, asa ma simt. Lumea m-a
inchis in ea...sunt doar eu si sute de fluturi... Dar de ce eu? Izolota intr-un
pustiu al frumusetii...
De aici de jos, lumea pare mai mare, mai nepasatoare...
Dar este lumea mea. Vreau sa scap, sa distrug aceasta bariera. Dar de ce arunc
atat de sus? Oare dorinta mea de a evada nu este atat de pura, de reala? Vad
fisuri si deja simt aerul infectat al lumii voastre... a intrat in mine exact
ca un parazit... Dar mai vreau din drogul vostru. Munca aceasta zadarnica se va
sfarsi curand: va voi distruge sau ma voi distruge... N-am de ales....
Acum, stand intinsa pe iarba, privesc spartura... e mult
prea sus pentru mine. De ce? Pur si simplu nu inteleg... Oare imi stau in cale?
Sunt singura care se opune ecestei evadari? Mi-am distrus sansele, dar i-am
eliberat pe ei... Au stat, au asteptat...idoli ai perfectiunii...Niste misei, exact
asa sunt... Au profitat de dementa mea si s-au eliberat... Acum pleaca unul
cate unul, mandrii pentru escapada lor.
Dar nimeni nu observa sclavul care munceste...toti se
bucura in schimb, de munca lui. Acum pustiul s-a marit...pot sa-mi aud
gandurile. Dar nu vreau asta. Sunt prea multe, prea re(a)le... Imi vad
respiratia... se stinge usor si dispare. Nu pot sa ma opun... Dar zambesc,
gandindu-ma ca toti vor ajunge aici... Toti vor disparea mai devreme sau mai
tarziu... Dar eu voi fi plecat de mult. Ii voi privi de sus si le voi spune in
sfarsit: „ Am fost prima care a scapat, iar voi ati ramas pironiti in acest iad
numit viata...”
Curand, curand... Deja simt frigul in oase si linistea
din mine...Dar mai este ceva...un foc puternic alimentat de URA, FURIE, SILA.
DISPRET. Prin venele mele curge doar RAZBUNARE, doar ZARVRATIRE. Incep sa aud
voci si ca intr-un cor, striga continuu: „Fa-o! Nu fi umana tocmai acum. Esti
si vei fi un monstru.”
Ma lipesc pentru un moment de cupola de sticla... Privesc
afara... Toti trec nepasatori sau prea ocupati de existenta lor. Sunt unii care
vin si se uita. Rad si pleaca. Dezgustator fel de a fi sau de a nu fi....OM
Simt acum un miros intepator, dar atat de placut. Nu-mi
pot da seama ce este, dar e mai bun ca orice drog sau fum. Ma linisteste atat
de repede. Ma inunda, ma tintuieste... Acum sunt ca un fluture prins in
insectar, dar curand, voi cutremura lumea voastra si va voi sparge in bucati...
Veti fi ca un puzzle cu piese pierdute si nimeni si nimic
nu va va mai intregi....va veti pierde in neant...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)