ENEAS- trecut, prezent si viitor

                  Va mai exista vreodată un om la fel de curajos, de devotat și de credincios precum Eneas? Sau el va rămâne singura întruchipare a omului uman și divin?
                  Glorios e trecutul, căci pe atunci existau eroi și scopuri nobile și prietenii adevărate și iubiri ce ardeau inima îndrăgostiților. Trecutul a avut ceva ce noi am început sa pierdem. Trecutul l-a avut pe Eneas... nu doar bărbatul, ci și războinicul, și înțeleptul Eneas. Dar astăzi? Noi ce mai avem?
                 Eneas a renunțat la tot pentru a-și putea îndeplini misiunea. Dar noi? Noi n-am fi capabili de asemenea sacrificii. S-a ridicat precum Phoenix din propria-i cenușa, din cenușa Troiei și și-a început călătoria. Eneas- FILIUS, PATER, MARITUS, AMATES, PUGNATOR, ELECTUS DEORUM- un om în care zeii au presărat tot harul lor. Uman și divin, el reprezinta străpungerea barierelor intru atingerea scopului.
                 Fiu al muritorului Anchises și al zeiței Afrodita, Eneas unește doua lumi: muritori și zei. A căzut in mrejele dragostei și s-a căsătorit cu frumoasa Creusa. Si din aceasta iubire, a răsărit un rod care va duce la îndeplinire menirea lui Eneas- ASCANIUS.
                 Dar cât de mica și fragila este viata unui om. Acum poți avea totul, iar peste doua secunde nimic. Eneas și-a pierdut trecutul, iubirea... A privit cum sa naruie marea cetate a Troiei. Dar el, alesul zeilor, a găsit puterea de a-și îndeplini FATUM. A supraviețuit și a început căutarea noii Troie. Dar de unde atâta putere? De la zei? Din sufletu-i de luptător? Si de la zei, și din sine, dar și din privirea prietenilor, războinicilor și mai ales, din privirea propriului fiu: CEL MAI GREU E SA FII/ NU FIU DE PĂRINȚI/ CI PĂRINTE DE FII.
                  Dragostea pe care o va simți pentru regina Cartaginei, Didona, va fi una pura, ce-i probează din nou umanitatea. Renunțarea la aceasta fărâmă de fericire denota putere, SAPIENTIA, umanitate si divinitatea IN EXTREMIS. TU ALII FELIX IN TUUM EXPENSIS, UT PRINCEPS!
                 In final, Eneas își îndeplinește misiunea și peste ani, pe pământul pe care a călcat el, va răsări impunătoarea cetate a Romei.
                 Eneas din trecut este o idealitate a umanului. In prezent, Eneas apare rar si atunci pare a fi o fantasma. In viitor, cine știe?! Va mai fi, nu va mai un ALTER ENEAS? Dar întrebarea nu este dacă Eneas va mai exista, ci dacă noi ca umanitate am mai putea accepta un ENEAS...?

TaTa

A trecut ceva timp... timp pe care poate l-am irosit pe vise, iluzii, dorinte imposibile....timp pe care poate l-am folosit cu cap, desi poate n-a fost suficient...
S-au intamplat atatea in mine... atat de multe feluri de a simti, de a gandi...
S-au dus 10 ani... si inca nu stiu cum sa..................................sa strig mai tare ca MI-E DOR DE EL....nu pot sa tip, sa strig, sa plang, sa lovesc.... pur si simplu... dar simt, mai mult ca oricine, desi pe chipul meu nu se vede... nu pot sa arat... semne de slabiciune... asa sunt lacrimile pentru mine.... nu va pot spune totul, pentru ca, iar, m-as simti slaba si vulnerabila in fata voastra.
Nu-mi permit asta... nu vreau sa las pe nimeni sa se joace cu inima mea... doar eu pot... si pana acum am cazut in neant cu tot cu inima... sa cresti in ea atat de multe feluri de sentimente........ ca in final sa ajungi la acelasi rezultat..... NIMIC.... dezamagire si atat... si pur si simplu sa le tintuiesti acolo, pe toate la un loc....sa le amesteci ca in final sa nu mai stii ce simti... nu mai stii ce sa le arati celor din jur....
Azi mi-e dor de tine TATA! Sa stii ca n-am uitat padurea, nici cortul, nici apusul.... Mi-e dor de toate si de tine.....


Când ai plecat, tăticul meu,
N-ai vrut să-mi spui, că-mi va fi greu,
N-ai vrut să mă înveţi, să pot,
Durerea grea din piept s-o scot.

Să-mi ţin lacrima în carapace,
Să pot merge mai departe,
Să nu mai sper că vei veni,
Aşa cum făceai TU, zi de zi.

N-ai vrut să-mi spui cum e durerea,
Să mă înveţi să am puterea
Să îmi alung amarul chin
Ce-l simt acum, ca un venin.

Pe care drum, TU ai plecat
Singur, trist si-ngandurat...?.
Cum pot să te mai văd o dată,
Să-ţi spun că îmi lipseşti, enorm, TATĂ?