2015-2016

                   Si mai e o zi... una singura si anul se termina, iar eu, eu sunt la fel ca anul trecut, in acelasi loc si in aceeasi pozitie...
                   A fost un an cu de toate. Am plecat, m-am intors, am fugit si am stat. Am plans noptile ca sa pot zambi ziua, am baut alcool ca sa-mi dezinfectez ranile. Am reusit? Nu chiar... Am visat, am iubit, am visat ca iubesc, dar m-am trezit. Am ranit, am dat cu pumul, am ripostat, am incasat.
                    O zi si parca nimic nu s-a schimbat. Stau in acelasi pat si astept. Astept sa se intample ceva, astept un raspuns, un semn, un "ceva" care sa fie al meu. Anul trecut ningea, acum nu mai ninge. Acum ploua in mine, e viscol de ganduri si avalansa de sentimente. Anul trecut ma intrebam, anul asta inca o fac, inca ma intreb.
                    2015- nu stiu daca o sa pot sa te las in urma definitiv. M-ai marcat si nu neaparat de bine..,
                     2016-sper sa nu faci la fel...



Dear 2016,
                 
                     Maybe I am not such a good person, but please be there for me and help me, not becoming a better person or a new me (this is fucking bullshit)... help me just to find my balance.



                                                                                           Thank you, R.!

Dialog nocturn

--Ti-e frica de ceva?
--Da.
--De ce?
--De multe...
--Si cel mai tare?
--De uitare.
--Asta e frica ta mareata? Asta?!
--Da. Mi-e frica sa nu fiu uitat si sa nu uit. Dar eu uit, din ce in ce mai mult. Dar mi-e frica mai tare sa nu fiu uitat, sa dispar astazi si nimeni sa nu vada, nimeni sa nu-si aduca aminte de mine.
--Dar n-o sa se intample. Te vom vedea in poze si vom stii, ne vom reaminti.
--Nu, pozele mint, pozele sunt iluzii, falsuri. Ma uit la poza si nu stiu pe cine vad. Nu stiu ce sa mai cred. Nu stiu daca vad o fantasma sau o persoana, nu stiu nimic. Nu mai recunosc pe nimeni. Cine esti? Cine e in poza? Esti tu? Tu, asa cum te stiu eu, cum te-am cunoscut, cum ne-am intalnit? Sau nu mai esti? Te-ai ratacit sau ai murit? Si ce fac? Eu ce-mi amintesc? Si daca nu-mi mai amintesc de tine? E mai bine asa? Voi fi bine?
--Oamenii dispar mereu si tot ne aducem aminte de ei.
--Oare? Oare asa sa fie? Crezi tu ca ne amintim de ei, de asa cum au fost ei?
--Da.
--Nu. Nu ne amintim. Tot ceea ce ne amintim sunt niste iluzii. Si speri, si astepti, si te macini din cauza unor iluzii. Asta se afla in poze. De asta ne plac, pentru ca ne hranesc. Poza e uitare...
--Ai vrea sa uiti ceva?
--Da.
--Ce?
--Umanitatea...
--Toata?
--Nu...
--Dar cum?
--Dar pe a mea. Vreau sa uit sa fiu uman, vreau sa uit sa simt orice, tristete, ura, iubire, durere....sa le uit pe toate. Sa uit cum e sa te doara asteptarea sau nepasarea sau confuzia sau niste vorbe aruncate si ele pe aici... Sa uit cum e sa plangi noapte pentru ca pur si simplu nu mai poti, nu mai intelegi.... Sa uiti sa mai respiri pentru ca doare orice gura de aer inhalata printre lacrimi.
--Ce te doare cel mai tare acum?
--Cate cuvinte?
--Poftim?!
--Cate cuvinte?
--Unul, daca se poate...
--Viata...
--?!
--Da, ma doare viata, toata, parte cu parte cu parte...
--Cum e posibil?
--Viata si cu asta am terminat tot, mai putin, viata....

Grinch

               Iarna nu mai e sezonul bucuriei si al iubirii. Sarbatorile nu mai sunt ceea ce au fost candva.
Craciunul nu mai inseamna asteptare si drum spre fericire. Nu mai e bucuria unui cadou din suflet, a meselor in familie sau a batailor cu zapada. Astazi, Craciunul e cu totul altceva. Astazi, Craciunul e stres, nerabdare, nervi, furie. Asta e perioada in care iti dai seama ca nu ai, ca nu poti... Craciunul iti demonstreaza nu ai bani si ca nu poti visa la orice. Iti demonstreaza ca orice dorinta e limitata.
                  Te lovesti mereu de un NU sau de un nu am bani pentru asta. De Craciun nu intalnesti speranta, ci frustrare: frustrarea parintilor ca nu pot da si frustrarea copiilor ca nu pot primi. Si, Craciunul e bucurie... Minciuni... Craciunul e o trsitete mascata si o munca in plus, inutila.
Nu ne mai bucura nimic. Mos Craciun nu exista, iar cadourile se risipesc sau nici macar nu sunt acolo. Am pierdut Craciunul sau poate asa a fost mereu. Nu ne mai incalzesc nici cadourile, nici bradul, nici dulciurile... Nimic, sunt inutile. De fapt, nu inutile. Ele ne mananca de bani, de timp si de viata. Asta e Craciunul vremurilor noastre: telefoane, poze, melodii si filmulete. Toate pentru restul lumii, dar niciuna pentru noi, pentru bucuria noastra.
                  Craciun fericit la cheltuit, mancat, baut... Astia suntem de Craciun: niste PORCI SATISFACUTI, aflati inca in viata.

Vis

-- Ce-ai facut azi toata ziua? Ai avut telefonul inchis si facebook-ul dezactivat. Ce se intampla cu tine? Esti bine?

-- Pai, vezi tu, azi am fost ocupat. Azi am inteles ce inseamna sa ai fluturi in stomac si furnicaturi in tot corpul. Mi-e teama, dar vreau sa-ti spun. Si vreau, dar parca nu pot. Stiu ce vreau sa-ti spun, dar cum sa o fac. Cum sa nu te pierd din viata? Si daca iti spun, tu ce-mi vei spune? Nici macar eu nu mai sunt sigur de ce as vrea sa aud. Dar trebuie sa-ti spun. Nu mai rezist sa te vad si tu sa te uiti la mine cu ochii tai caprui, atat de caprui si copilarosi. Nu mai inteleg cum de poti sa ma mai atingi in felul in care o faci, stiind ce sunt si cine sunt. Te joci in parul meu si imi place atat de mult. Cred ca vezi si tu asta, pe mine, un cadavru ce se taraie prin lumea asta prafoasa si nenorocita.

-- Dar tu nu esti cadavru. Inceteaza cu asta...

-- Stai ca mai am sa-ti spun multe. Te joci cu degetele mele si eu tremur fara control. Nu mai pot sa fiu asa. Vreau sa stiu, desi stiu ca s-ar putea sa nu-mi placa raspunsul. Dar poate asa, ar inceta inima sa-mi mai bata, ochii sa straluceasca si sa devina verzi, pupilele sa mi se dilate, mainile sa-mi transpire si sa-mi tremure. Te plac, dar nu ma intreba de ce pentru ca nici macar eu nu inteleg. Poate e felul tau de a fi. Dar... si m-am saturat de dar-uri.
-- Poftim, tu ma....

Si atunci inima mea s-a oprit. Timpul aluneca departe de mine, prin mine, dar fara mine. Vreau sa-ti spun:

"Te plac, nu stiu de cand sau poate o fac. Stiu sigur ca o fac. Ma faci sa zambesc mereu. Stiu ca poate sigur tu nu esti pe aceeasi lungime de unda, dar trebuie sa-ti spun acum, inainte ca.... ca eu sa-mi fac alte iluzii. Nu inteleg cum de te-ai comportat asa cu mine stiind cum sunt si ce pot simti. Dar nu dau vina pe tine ca eu am interpretat gresit. Dar eu te plac si orice ai spune nu ma deranjeaza, dar trebuie sa stiu, indiferent de raspuns. Prefer sa te am in viata, mi-ar fi suficient si asa. Nu vreau sa te pierd, sa dispari de tot. Deci, cum stam? Cum suntem? De ce ai facut tot ceea ce ai facut? As vrea si eu sa inteleg. Sa stiu ce sa fac cu tot ceea ce simt si visez."

Si am respirat. Si timpul a inceput iar sa alerge. Ochii mi s-au deschis si eram afara in zapada. Dar nu ningea, nici macar nu eram afara. M-am aruncat in zapada si mi-am inchis iar ochii.

-- Iti jur ca mor de zile intregi. Ma chinui sa-ti scriu un mesaj, sa pot sa-ti spun ce simt. Dar ghici ce? Nu pot... Mi-e frica sa spun ceva deranjant, mistuitor si sa te pierd. Nu vreau asta. Cred ca stiu mai bine lucrurile pe care nu le vreau:
Nu vreau sa te deranjez
Nu vreau sa te fac sa suferi
Nu vreau sa te pierd
Nu vreau sa ma urasti
Nu vreau sa te fortez
Si probabil ar mai fi. Tot ce vreau acum e sa vorbim. Dar sa vorbim cu adevarat. Vreau sa incerc sa te fac sa intelegi cum sunt, cine sunt si ce vreau, de ce vreau. Te plac de ceva timp si am spus ca nu se poate. Si apoi, ai inceput cu gesturile tale mici, care m-au aprins. Inima mea e la maraton. Mereu ma intrebai de ce imi bate inima ciudat... Tu erai motivul, tu esti motivul. Si cu timpul, discutiile noastre imi dadeau incredere ca poate am o sansa. Ti-am spus ca nu ma raneste raspunsul, oricare ar fi el. Vreau doar sa vorbim si sa-mi acorzi timp ca sa ma intelegi si sa te inteleg.

Am deschis ochii. Tot corpul ma doare si tavanul camerei mele se roteste cu repeziciune. Ma uit in oglinda. Am ochii injectati, tristi si-mi spun:

-- Ba, esti prost! Esti nebun. Vorbesti singur in serile de vara cand in p--a mea nici zapada nu e. Ce cacat e cu tine si cu viata ta? Cine te crezi? Ce crezi ca faci? Ne omori pe toti, idiotule. Inima ta pompeaza mai mult si mai tare din cauza ca alergi ca disperatul prin timp. Creierul tau are migrene din ora in ora pentru ca, tu, gandesti prea mult si prea apasat. Rinichii si ficatul plang lacrimi de alcool si plamanii scuipa fumul tau nocivi. Dintii te dor pentru ca ti-ai insangerat cu ei buzele. Fraiere, trezeste-te. Halucinezi intr-o lume ideala. Esti nebun, schizofrenic...

Din genunchi m-am ridicat si am strigat:

-- Nu sunt nebun, ci sunt genial. In  toata suferinta mea, eu sunt genial. Scriu, desenez, ascult, alerg si toate pentru ca eu simt acum mai profund. Sunt ca o panza prin care toate trec, dar raman prinse in ea doar ceea ce-i mai pur si mai dur. Sunt eu nebun. Visez eu. Halucinez. Dar nici ei nu sunt mai buni. Suntem toti cadavre. Dar eu iubesc. 

M-am sinucis in ganduri grele care m-au tras in neant dupa ele. Dar sunt bine, un cadavru intr-o lume moarta. Sunt eu.... eu sunt....

PLICTIS

E IARNĂ ÎN TINE

E IARNĂ ÎN NOI

CRIVĂȚUL PLEACĂ DIN MINE

PESTE UMERII TĂI GOI.

DEPARTE-N-APUS, SPRE ZARE UITAT

ZACE MOTOTOLIT AȘTERNUTUL DIN PAT

MAI ȘTII TU OARE DE CE E ȘIFONAT?

CINE ÎN EL S-A TRÂNTIT, CINE ÎN EL S-A CULCAT?

PE CINE EL A ATINS ÎNTR-O NOAPTE TÂRZIU?

ȘI DE CE ACUM STĂ AȘA DE PUSTIU?

EL TACE ȘI RABDĂ ȘI STĂ NECLINTIT

ÎNSĂ EU MOR, SINGUR ȘI RĂTĂCIT

ÎNTR-O LUME ÎN CARE IUBIRE-A PIERIT.

PATUL NU PLÂNGE, NU URLĂ, CI TACE...

EU MAI PLÂNG ȘI-N NOAPTE N-AM CE FACE,

DE-AL TĂU NUME TOT ÎL STRIG.

HAI LÂNGĂ MINE, PE TRUP SĂ TE ATING,

IAR BUZELE ÎN MII DE SĂRUTĂRI SĂ-ȚI FRÂNG!

HAI LÂNGĂ MINE, NU VREAU SĂ MAI PLÂNG...

DAR AICI STAU, ÎN LUMINĂ STINGHER

ȘI TOT CE FAC E SĂ TE CHEM...

DAR AICI STAU, SINGUR-ABIS

PIER ÎN AL LUMII PLICTIS.