#

Cand iubirea te macina la fel cum apa sarata a marii macina nisipul plajei pana la disparitie, mai e adevarata? Mai este aceasta iubire? Ce e pana la urma urmei iubirea?

Sa te trezesti cu ea in gand in fiecare dimineata? Da. Sa adormi in fiecare noapte cu gandul la ea? Da. Sa treci prin fiecare zi cu imaginea ei in minte? Da. Si, totusi, asta sa fie oare iubirea? Iubirea nu poate si nici nu este atat de simpla. Iubirea e complexa si doare. Doare atat de tare incat devenim niste nebuni masochisti, caci vrem sa simtim iubirea din ce in ce mai mult. E o durere chinuitor de placuta. E ca sarea turnata pe o rana deschisa, ca spirtul turnat pe arsura proaspat facuta, ca acidul care distruge orice tesut atunci cand il atinge. Iubirea ar putea fi acid.

Care este mai rea? Moartea sau iubirea? Neantul sau disperarea? Multi ar raspunde ca moartea este... raul suprem pentru ca subjuga viata si odata cu ea orice altceva. Dar nu asta face si iubirea? Adica, suportarea chinului de a iubi si a nu fi iubit este acelasi lucru. Aceasta suportare nevrotica subjuga pulsul vietii si placerile ei. Te gandesti doar la ea, o respriri, o auzi, o mirosi... si doar cu asta ramai... cu aceasta iluzie frumos conturata. Cand atingi moartea sau mai bine zis, cand ea te atinge pe tine, totul se termina... durerea dispare, viata se sfarseste. Nu mai exista nimic. In schimb, iubirea nu te scapa de nimic, ci din contra, te afunda si mai tare, si mai mult, si mai adanc, intr-o mocirla de sentimente in care vei putrezi treptat si din care nu vei mai putea scapa. Asadar, iubirea este mult mai rea ca moartea,mai cruda.