PULSUL TRENULUI

CAPITOLUL 1

Primul bilet

           Azi stau in acelasi scaun, intr-un vagon, pe o linie..... asa a inceput totul. Iar azi, azi stau in fata voastra pentru a va marturisi secrete... o confesiune plublica. Nu ma cunoasteti, nu va cunosc. Atat de simplu...

           Acum merg noaptea cu trenul... Ziua e prea mult zgomot... am ajuns o creatura a noptii, iesita la vanatoare. In acest moment nu e nimeni langa mine. De fapt, nu e nimeni in compartiment, nici macar in vagon. Oamenii nu mai calatoresc pe liniile fixe. E prea simplu pentru complexitatea in care traim. La inceput, nu era asa. Trenul vuia: galagie, povesti, cantece, ici-colo cate o chitara... unii dormeau, altii abia se trezeau...

              Cand eu mi-am inceput calatoria... acum cativa ani, era diferit. Am plecat pur si simplu intr-o zi de acasa. M-am ridicat din fotoliu, m-am uitat pe fereastra, mi-am luat geaca si ghiozdanul si am plecat. Am zabovit cateva ore pe strada. Nu stiam unde am plecat, nu stiam de ce... Tot ce stiam era ca trebuia sa plec. Dupa un timp, singura intrebare a mea era: "Cine sunt eu?". Asa ca am plecat in cautarea mea.

                Pasii mei marunti m-au condus intr-un final la gara. Mai fusesem acolo inainte. E sinistra gara, ca orice alta gara. Mereu singura, toti vin, toti pleaca. Intr-un colt, mereu intr-un colt, o lumina alba palpaie inutil. Oamenii s-au obisnuit cu ea, mai nefiresc ar fi ca ea sa se stinga. Dar nu se va intampla. Am ajuns in fata ghiseului, iar prima intrebare a fost: "Pe ce traseu?". Adica? Traseu? Dar unde plec? Am nevoie de bilet? De destinatie? Intrebarea s-a repetat: "Pe ce traseu doriti biletul?". Si eu ce ar trebui sa raspund? Eu plec, dar unde?

                  "La mare.", a strigat o doamna din celalalt capat al incaperii. Doamna de la ghiseu s-a conformat. In doua ore urma sa plec la mare. Dar unde mai exact?
...................................................................................................................................................................                          Am astept, oarecum cu nerabdare, cele doua ore. M-am uitat intr-una la biletul din mana mea, gandindu-ma unde o sa ajung. Dar, incetul cu incetul, intrebarea: "Unde merg?" si frica de necunoscut au disparut. Eram fericita, entuziasmata. Cand ceasul a batut ora 12:00, am plecat pe peron. Dupa un minut, s-a auzit trenul. Ma asteptam ca lumea sa dea navala, dar vid. Noaptea a speriat pasagerii. M-am urcat in tren, in cautarea compartimentului meu. Urma sa-mi incep calatoria.
                          Trenul, spre deosebire de peron, era plin. Aveam impresia ca toata lumea se uita la mine, dintr-un motiv sau altul. Intr-un final, am ajuns la locul predestinat. Un compartiment vechi, plin de figuri ciudate, un loc la geam si sute de bagaje. De azi mi-am inceput calatoria...