CAPITOLUL 10

Peste KOI

             Stau tot la capat de tren... E ciudat sa vezi cate lasi in urma ta. Sute de copaci, de stalpi, de case, de oameni, de sine... Incerci sa privesti mereu inainte, dar ca un act reflex capul se roteste. Rotirea te ameteste si te trezesti privind inapoi. Trecutul te devoreaza... 

             Privind inainte, am vazut o silueta stranie... Inalta, slaba, ganditoare.... o prada sigura. Dar asta ar fi prea usor, mult prea usor. Usurinta duce spre banalitate, iar banalitatea spre moarte, o moarte sigura si inevitabila. Usorul a omarat intotdeauna creatia, spiritul, metamorfoza. Dar e chiar in fata mea. Zace acolo, in singuratate, slaba, lipsita de aparare... ar putea fi doar a mea. Pulsul mi se accelereaza, linistea e atat de apasatoare, gandurile imi rasuna atat de puternic in timpane, venele au iesit la lumina... Caldura imi invaluie tot corpul, inima bate un ritm neregulat, mainile imi tremura, ochii mi se dilata... Controlul dispare, iar pasii ma poarta catre ea.
..............................................................................................................
           Iar ea dispare... In urma ei, o adiere usoara de parfum imi infunda narile. Dulce, dar impunator... A lasat in urma ei o pagina de carte: